Povestioară cu tâlc

FacebookTwitterGoogle+distribuie

O minunata povestioară cu tâlcindicator rascruce

Se spune că erau trei prieteni care își doreau să urce un munte pentru că în vârful lui trăia un bătrân plin de înțelepciune pe care își doreau sa-l cunoască. La un moment dat au ajuns la o răscruce, și fiecare a continuat să-și aleaga drumul după cum îl îndemna sufletul.
Primul a ales o cărare abruptă, ce urca drept către vârf. Nu-i păsa de pericole, dorea să ajungă la bătrânul din vârful muntelui cât mai repede.
A doua cale nu era chiar atât de abruptă, dar străbătea un canion îngust și accidentat, străbătut de vânturi puternice.
Al treilea a ales o cărare mai lungă, care ocolea muntele șerpuind în pante line.
După 7 zile, cel care urcase pe calea cea abruptă a ajuns în vârf extenuat, plin de răni sângerânde. Plin de nerăbdare, s-a așezat să-și aștepte prietenii.
După 7 săptămâni, amețit de vânturile puternice care i se împotriviseră, ajunse și al doilea. Se așeză în tăcere lângă cel dintâi, așteptând.
După 7 luni sosi și cel de-al treilea, cu fața strălucindu-i de fericire, semn al unei profunde stări de liniște și mulțumire interioară.
Cei doi erau furioși pentru că drumul lor a fost greu și au avut mult de așteptat, în timp ce drumul lui a fost o adevarată plăcere. Așa că l-au întrebat pe bătrânul înțelept care a ales cel mai bine.
-Ce ai învățat tu? îl intrebă pe primul.
-Că viața este grea și plină de pericole și greutați, că este plină de suferință și adeseori ceea ce întâlnesc în cale îmi poate provoca răni, că pentru fiecare pas înainte trebuie să duc o luptă încrâncenată care mă sleiește de puteri. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
-Da, ai ales bine… Și tu, ce ai învățat? îl intrebă pe al doilea.
-Că în viață multe lucruri mă pot abate din cale, că uneori pot să pierd drumul, ajungând cu totul altundeva decât doresc… dar dacă nu îmi pierd încrederea, reușesc până la urmă. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
-Da, ai ales bine… Și tu, ce ai învățat? îl intrebă pe ultimul.
-Că mă pot bucura de fiecare pas pe care îl fac dacă aleg să am răbdare, că dacă privesc cu înțelegere viața nu este o povară grea, ci un miracol la care sunt primit cu bucurie să iau parte, că iubirea care mă înconjoară din toate părțile îmi poate lumina sufletul daca îi dau voie să pătrundă acolo. Așadar… am ales eu calea cea mai bună către tine?
-Da, ai ales bine…

Uimiți de răspunsurile bătrânului, cei trei prieteni au căzut pe gânduri. Și au înțeles, în sfârșit, că la orice răscruce POT ALEGE… iar viața fiecăruia este rezultatul alegerilor făcute de-a lungul ei.

GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Povestea celui mai mare idiot

Povestea celui mai mare idiot

Auzit-ai povestea celui mai mare idiot de pe pământ? Se spune că trăia odată într-un oraş, un om mare idiot. Indiferent ce făcea, indiferent ce spunea – oamenii râdeau mereu de el. Chiar de ar fi spus ceva adevărat, ceva frumos, ceva înţelept, lumea începea a râde chiar de la primele lui cuvinte… că doar era cunoscut ca fiind idiotul fără seamăn al oraşului.

Ajuns în pragul deznădejdii, urmărit de gânduri sinucigaşe, omul nostru a mers la un bătrân înţelept. Nu mai putea suporta. Ori îi spunea bătrânul o cale de rezolvare, ori îşi lua viaţa.

Bătrânul, zâmbind, l-a asigurat că nu e o problemă aşa de grea. Nu trebuie decât să meargă înapoi şi orice spuneau ceilalţi, el să pună sub semnul întrebării. Dacă cineva ar fi spus “ce frumos e asfinţitul”, el imediat să întrebe unde e acea frumuseţe, ce este frumuseţea, cum o poate dovedi, e o prostie să spui că există frumuseţe pe lume, nu poate fi dovedită, nu poate fi atinsă. Dacă ar fi spus că muzica este “dătătoare de extaz” el să întrebe ce e extazul, cum îl definesc, să conteste existenţa muzicii, e doar zgomot. 7 zile de negativism, de contestat, de pus întrebări la care nu se pot da răspunsuri despre dragoste, extaz, viaţă, moarte, Dumnezeu, etc. după care să se întoarcă înapoi la el.

După cele 7 zile, prostul se întoarse la înţelept, urmat de multă lume. Avea o cunună pe cap şi era frumos îmbrăcat. Faţa lui radia fericire. Urmând poveţele bătrânului a lăsat lumea cu gura căscată. Era privit acum ca un mare filosof, un mare gânditor. Orice ar fi spus ceilalţi oameni, el transforma acel lucru într-o întrebare şi devenea complet negativist. Iar trucul a funcţionat atât de bine încât acum toţi ceilalţi doreau cu ardoare să îi devină discipol.

Oare de câte ori în viaţa noastră am ajuns, la fel ca omul din povestea noastră, să punem sub semnul întrebării lucruri importante ce nu pot fi înţelese cu mintea ci doar cu inima?

Oare de câte ori am negat existenţa acestor lucruri pentru că mintea noastră ne spunea că nu există aşa ceva?

Oare de câte ori ne-am îndepărtat de adevăratul miracol al vieţii doar pentru a face faţă traiului de zi cu zi după etaloanele şi la standardele din zilele de azi?



GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Ce vor cu adevarat femeile ?!?

semnul intrebarii            ” Ce vor cu adevarat femeile ?!? ”

 

A fost odata un rege tanar, care fu prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine.

Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia.

Intrebarea era: “Ce vor cu adevarat femeile?“

O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an.

Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator.

Mai ramasese doar o vrajitoare – Muma Padurii – o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea.

Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca “Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei”.

Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica.

Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori.

Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel…iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor .

Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi …dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa.

Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege?

Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca… o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei. Si ce s-a intamplat mai departe?

Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.

 


GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Floarea rosie

educatie   Floarea rosie

Într-o zi un băiețel s-a dus la școală. Băiețelul era mic, iar școala era mare. Dar când băiețelul a văzut că intrarea în clasa lui se făcea printr-o ușă direct din curte a fost foarte fericit, iar școala nu i s-a mai părut atât de mare ca la început.

Într-o dimineață când băiețelul se afla în clasă, profesoara le-a spus copiilor: “Astăzi o sa facem un desen”.

“Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea foarte mult să deseneze. Știa să deseneze o mulțime de lucruri: lei și tigri, pui și vaci, trenulețe și vapoare. Și și-a scos cutiuța cu creioane colorate și a început să deseneze.

Dar profesoara a zis: “Așteptați! Nu începeți încă!”. Și au așteptat pâna când i s-a părut că toți copiii sunt pregătiți. “Acum o să desenăm o floare”, a zis profesoara.

“Grozav” s-a gândit băiețelul, căci îi plăcea să deseneze flori. Și a început să deseneze flori frumoase, și le-a colorat în roz, portocaliu, albastru.

Dar profesoara le-a zis copiilor: “Așteptați, vă voi arăta eu cum să colorați”. Și a desenat o floare roșie cu o tulpină verde. “Acum puteți începe!”, a zis profesoara.

Băiețelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la florile lui. Florile lui erau mai frumoase decât floarea profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina și a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era roșie, cu o tulpină verde.

Într-o altă zi, când băiețelul intrase în clasă prin ușa din curte, profesoara le-a spus copiilor: “Astăzi o să facem ceva din argilă”.

„Grozav”, a spus băiețelul, căci îi plăcea să lucreze cu argila. Știa să facă tot felul de lucruri din argilă: șerpi și oameni de zăpadă, elefanți și camioane. Dar a așteptat până ce toți copiii au fost gata.

„Acum o să facem o farfurie”, a zis profesoara.

„Grozav”, s-a gândit băiețelul căci îi plăcea să facă farfurii de toate formele și mărimile. Și a început să facă farfurii de toate formele și mărimile.

Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptați, vă arăt eu cum se face!”. Și le-a arătat cum să facă o farfurie adâncă. „Așa! Acum puteți începe!”, a zis profesoara.

Băiețelul s-a uitat la farfuria profesoarei și apoi la ale sale. Îi plăceau mai mult farfuriile lui decât farfuria adâncă a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Și-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argilă din care a făcut o farfurie adâncă și mare ca cea făcută de profesoară.

Și foarte curând băiețelul a învățat să aștepte și să privească; și să facă lucruri ca cele făcute de profesoară, și foarte curând n-a mai făcut nimic de unul singur. Și s-a întâmplat într-o zi ca băiețelul și familia lui s-au mutat într-o altă casă, într-un alt oraș. Și băiețelul a trebuit să meargă la școală. Școala cea nouă era și mai mare și nu mai avea nici o ușă prin care să intre direct din curte în clasa lui. Trebuia să urce niște trepte înalte și să meargă de-a lungul unui coridor lung până ajungea în clasa lui.

În prima zi de școală, profesoara le-a zis copiilor: „Astăzi o să facem un desen!”

„Grozav”, a zis băiețelul și a așteptat să-i spună profesoara ce să facă… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat doar prin clasă. Când a ajuns lângă băiețel i-a spus: „Tu nu vrei să desenezi?”.

„Ba da!” a zis băiețelul. „Ce desen facem?”

„Nu stiu pâna nu-l faci” a raspuns profesoara.

„Cum să-l fac?” zise băiețelul.

„Cum îți place ție!” răspunse ea.

„Să-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat băiețelul.

„Cum vrei tu!”, a fost răspunsul ei. „Dacă toți ați face același desen și l-ați colora la fel, cum să știu eu cine l-a făcut?”

„Nu știu!” zise băiețelul. Și a început să deseneze o floare roșie cu o tulpină verde.

 
GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Intrebari si raspunsuri

omulet verde 2Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea. Socrate i-a răspuns:

– Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare.

Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit:

– Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul. Socrate i-a spus:

– Aceasta este dragostea.

Într-o altă zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este căsătoria. Socrate i-a zis:

– Mergi până la pădure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte că nu ai voie să faci decât un singur drum pentru asta.

Platon a făcut întocmai şi a revenit după un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arătos. Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a răspuns: – Am văzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pădure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima dată, cu spicul de grâu, aşa că l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamă că dacă nu îl iau cu mine mă voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zărit. Socrate i-a spus:

– Aceasta este căsătoria.

Cu o altă ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea. De această dată, Socrate l-a îndrumat:

– Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasă floare pe care o vei găsi, dar ţine seama că nu poţi să alegi decât o singură dată.

Platon a făcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit:

– Am văzut această floare lângă râu, am cules-o şi m-am gândit că este cea mai frumoasă dintre suratele ei. Deşi am zărit şi alte flori minunate, continui să cred că aceasta este fără egal. Socrate i-a zis:

– Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învăţătorul ce este viaţa. Socrate i-a cerut să facă un nou drum în pădure şi să aducă de acolo cea mai frumoasă floare care îi va ieşi în cale.

Platon a plecat de îndată, gata să îşi ducă la îndeplinire sarcina. Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai făcut apariţia. Socrate a mers şi el în pădure, să îşi caute ucenicul. În cele din urmă, l-a descoperit în mijlocul unei poiene.

Socrate l-a întrebat dacă a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arătat-o, răsărind din pământ chiar lângă el.

Învăţătorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

– Dacă făceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacă nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa că am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi căuta o alta, la fel de frumoasă. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o. Socrate i-a spus:

– Ei bine, se pare că ştii deja adevărul despre viaţă.

Concluzii: *dragostea nu înseamnă perfecţiune; * căsătoria nu trebuie să fie o alegere perfectă, ci să devină una; * fericirea este o stare de spirit auto-câştigată de alegerea făcută; * viaţa este bucuria de a fi împreună.

 
GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Doar Timpul

doar timpul

 

 

Doar Timpul

 

Era odata o insula unde traiau toate sentimentele umane: Buna Dispozitie, Tristetea, Intelepciunea, Iubirea si altele.

Intr-o zi sentimentele au aflat ca insula se va scufunda in curand, asa ca si-au pregatit navele si au plecat. Doar Iubirea a ramas pana in ultimul moment. Cand insula a inceput sa se scufunde, Iubirea a hotarat sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca luxoasa si Iubirea i-a zis:
Bogatie, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot lua, caci e mult aur si argint in barca mea si nu am loc pentru tine.

Atunci Iubirea i-a cerut ajutorul Orgoliului, care tocmai trecea pe acolo:
Orgoliu, te rog, ma poti lua cu tine?
-Nu te pot ajuta Iubire, aici e totul perfect… mi-ai putea strica nava.

Iubirea a rugat mai apoi Tristetea, care trecea pe langa ea:
Tristete, te rog, lasa-ma sa vin cu tine!
-Oh, Iubire, sunt atat de trista incat simt nevoia sa stau singura…

Chiar si Buna Dispozitie a trecut pe langa Iubire, dar era atat de multumita incat nu a auzit ca o striga.

Dintr-o data o voce a strigat:
-Vino, Iubire, te iau cu mine!

Era un batran cel care vorbise. Iubirea s-a simtit atat de recunoscatoare si plina de bucurie incat a uitat sa il intrebe pe batran cum il cheama. Cand au sosit pe tarm, batranul a plecat.

Iubirea si-a dat seama cat de mult ii datora si a intrebat Cunoasterea:
Cunoastere, imi poti spune cine m-a ajutat?
-Era Timpul

Timpul? s-a intrebat Iubirea, dar de ce tocmai Timpul m-a ajutat?
Cunoasterea, plina de intelepciune, i-a raspuns:
Pentru ca numai Timpul e capabil sa inteleaga cat de importanta e Iubirea in viata…

 




GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Darul

     Daruldarul

Se povesteste cã un tânãr, singur la pãrinti, urma sã-si încheie cu brio studiile academice. De luni de zile admirase o masinã expusã în vitrina unui magazin auto. Stia cã tatãl lui îsi poate permite sã cumpere o astfel de masinã, asa cã si-a exprimat dorinta sã o primeascã în dar la absolvire.

Ziua mult asteptatã se apropia, însã fãrã ca tânãrul sã poatã depista vreun semn cã masina mult visatã va intra în posesia lui. O usoarã dezamãgire începuse sã i se cuibãreascã în inimã.

În seara dinaintea festivitãtii de absolvire, tatãl si-a chemat fiul în birou. L-a felicitat pentru anii de studiu si i-a spus cât de mândru este de el si cât de mult îl iubeste. Apoi i-a întins o cutie frumos împachetatã, rostind emotionat: “Felicitãri, fiule!”

Fiul a deschis cutia, sperând cã va gãsi în ea cheile masinii. Însã în cutie se afla o biblie scumpã, îmbrãcatã în piele, cu numele lui scris în litere aurite pe copertã. Dezamãgirea i s-a transformat în mânie.

– Cu banii pe care îi ai, tu îmi dai ca dar la absolvire o Biblie?

Trântind Biblia pe biroul tatãlui, tânãrul a iesit furios din camerã, pãrãsind definitiv casa tatãlui sãu.

Anii au trecut. Tânãrul de odinioarã avea de-acum o afacere prosperã si o familie frumoasã. Într-un târziu, si-a dat seama cã vremea nu stã în loc si a hotãrât sã-si viziteze tatãl, pe care nu-l mai vãzuse din ajunul absolvirii facultãtii. Însã înainte ca sã poatã pleca la drum, o telegramã fulger îl anuntã cã tatãl lui a decedat si cã toatã averea i-a rãmas lui, ca singur mostenitor.

Ajuns din nou acasã dupã ani de zile, inima i-a fost coplesitã de tristete si regrete. A intrat în biroul tatãlui sãu. La un capãt al mesei grele din lemn de stejar se afla biblia pe care o primise în ajunul absolvirii – în aceeasi pozitie în care o lãsase el înainte de a pãrãsi casa pãrinteascã. Cu ochii împãienjeniti de lacrimi, fiul a luat-o, a deschis-o si a început sã citeascã în ea. La un moment dat, întorcând încã o filã, un plic alb a fluturat la podea. S-a aplecat sã ridice plicul, pe care se afla adresa magazinului auto de unde sperase cu ani în urmã sã primeascã masina mult visatã. În plic, un contract de vânzare, datat în ziua absolvirii. ACHITAT- scria în litere mari peste termenii contractului. Masina îl astepta de ani de zile în garaj.



GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Incercarea

piersiciIncercarea..

Odata, un taran a vrut sa-i incerce pe cei patru fii ai sai. I-a chemat dimineata la el si i-a dat fiecaruia cate o piersica. A plecat apoi la camp, lasandu-i sa-si vada de treburi si sa-si imparta ziua cum cred ei de cuviinta. Seara insa, cand s-a intors, i-a chemat pe toti patru in tinda si l-a intrebat pe cel mai mare:
– Spune-mi, ce-ai facut cu piersica ta ?
– Ce sa fac, tatuca, am mancat-o si-ti multumesc. A fost tare buna. Am luat, apoi, samburele, l-am plantat in spatele casei, am udat locul si nadajduiesc sa creasca acolo un piersic frumos si roditor.
– Bine ai facut, baiatul tatii, sunt sigur ca tu o sa ajungi un bun gospodar. Dar tu, ii zise celui de-al doilea, ce-ai facut cu piersica ta ?
– Am mancat-o. A fost atat de buna, coapta si frageda …
– Si apoi ?
– Pai, am aruncat samburele si m-am dus la mama sa-i mai cer cateva, ca tare bune erau.
– Fiule, zise atunci omul cu intristare in glas, ai grija sa nu ajungi un om lacom ca „lacomul mai mult pierde si lenesul mai mult alearga”. Dar tie ti-a placut piersica, a fost buna? – l-a intrebat taranul si pe cel de-al treilea fiu al sau.
– Nu stiu.
– Cum nu stii, da’ ce-ai facut cu ea ?
– Am vandut-o. M-am dus cu ea in targ si am dat-o cu zece bani. Uite-i!
– Fiule, tu sigur o sa ajungi mare negustor, dar ai grija ca nu toate sunt de vanzare in viata; mai ales, nu ceea ce ai primit de la parinti.
In sfarsit, taranul l-a intrebat si pe ultimul baiat, cel mai mic dintre toti.
– Dar tie ti-a placut piersica ?
– Nici eu nu stiu, tatuca.
– Cum, si tu ai vandut-o ?
– Nu, tata. Eu m-am dus in vizita la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, si i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea si mi-a multumit din suflet.
Cu lacrimi in ochi, tatal si-a luat copilasul pe genunchi si i-a spus:
– Nu stiu ce te vei face tu in viata, dar stiu ca, indiferent ce drum vei urma, vei fi un OM bun si asta e tot ce conteaza.

 




GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Ce conteaza pentru tine?

rocks_jar_of_life

 

Ce contează pentru tine?

 

Un profesor de filosofie statea in fata clasei avand pe catedra cateva lucruri.

Cand ora a inceput, fara sa spuna un cuvant, a luat un borcan mare gol, pe care l-a umplut cu mingi de golf. I-a intrebat pe studenti daca borcanul este plin si acestia au convenit ca era.

Profesorul a luat atunci o cutie cu pietricele pe care le-a turnat in borcan, scuturandu-l usor.

Pietricelele au umplut golurile dintre mingile de golf. I-a intrebat din nou pe studenti daca borcanul era plin, iar acestia au fost de acord ca era.

Profesorul a luat dupa aceea o cutie cu nisip pe care l-a turnat in borcan. Firesc, nisipul a umplut de tot borcanul. I-a intrebat din nou pe studenti cum statea treaba, iar acestia au raspuns in cor: “Pliiin!”

Profesorul a scos de sub catedra doua cesti cu cafea pe care le-a turnat in borcan, umplandu-l de aceasta data definitiv. Studentii au ras.

“Acum”, a spus profesorul dupa ce hohotele s-au domolit, “as dori sa intelegeti ca acest borcan reprezinta viata voastra. Mingile de golf reprezinta lucrurile importante pentru voi: familia, copiii, sanatatea, prietenii si pasiunile voastre. Daca totul ar fi pierdut in afara de acestea, viata voastra ar fi tot plina.”

“Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza pentru voi: serviciul, casa, masina, iar nisipul e restul lucrurilor marunte.”

“Daca veti incepe cu nisipul”, a continuat el, “nu veti mai avea unde sa puneti mingile de golf si pietricelele.”

“La fel si in viata, daca iti irosesti tot timpul si energia pentru lucrurile mici, nu vei avea niciodata timp pentru lucrurile importante pentru tine.”

“Acorda atentie lucurilor importante pentru fericirea ta. Joaca-te cu copiii, fa-ti controale medicale periodic, iesi cu sotia in oras la cina, joaca golf, vei avea suficient timp alta data sa faci curat sau sa repari cine stie ce dispozitiv . Ai, in primul rand grija de mingile de golf, ele conteaza cu adevarat. Stabileste-ti prioritatile, restul e doar nisip.”

Unul dintre studenti a ridicat mana interesandu-se ce reprezentau cele doua cesti de cafea.

Profesorul a zambit: “Ma bucur ca intrebi asta! Ele vor doar sa arate ca, oricat de plina ar parea viata ta, e loc intotdeauna pentru doua cesti de cafea, impreuna cu un prieten…”

 





GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Adevarul si Parabola

cutia aurieADEVARUL SI PARABOLA

Adevarul gol-golut se plimba intr-o zi pe strada.

Niciun om nu se uita la el.

Dupa un timp, veni si Parabola, decorata din cap pana-n picioare. Oamenii o primira cu bucurie.

Adevarul gol-golut sta singur si trist Parabola il întreba:

– De ce esti asa nefericit? Adevarul raspunse:

-Nu sunt primit de catre oameni. Nimeni nu vrea sa ma vada.  Ma alunga imediat ce ma vad in fata usii.

– E greu sa privesti adevarul in fata, ii explica Parabola.

-Hai sa te aranjez putin. Cu siguranta vei avea mai mult succes asa.

Si atunci Parabola imbraca Adevarul gol-golut in straiele minunate ale Povestii, cu metafore, cuvinte alese si actiune care te tine cu sufletul la gura, cu lacrimi, bucurie si aventuri fantastice. Astfel, impreuna, plecara in lume.

Oamenii le deschideau usile si ii primeau ca pe cei mai de seama oaspeti.

In acest fel, Adevarul gol-golut imbracat in Poveste a devenit binevenit oriunde.

 

 



GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web