In spatele usii inchise

FacebookTwitterGoogle+distribuie

usa intredeschisa       IN SPATELE USII INCHISE

Intr-o ţară aflată în război, era un rege care-i înspăimânta pe prizonierii săi, dar nu-i omora.

Îi ducea într-o sală în care era un grup de arcaşi de o parte şi o uşă imensă din fier de cealaltă parte. Deasupra acestei uşi se vedeau sculptate figuri acoperite de sânge.

În această sală, îi punea să formeze un cerc şi le spunea:

– Puteţi alege între a muri săgetaţi de arcaşii mei sau a trece prin această uşă. În spatele acestei uşi, EU VĂ VOI AŞTEPTA.

Toţi alegeau să fie omorâţi de arcaşi.

După terminarea războiului, un soldat care servise în slujba regelui mult timp, se adresă acestuia: – Sire, pot să vă întreb ceva? – Spune, soldatule. – Sire, ce se află în spatele uşii? Regele îi răspunse: -Mergi şi vezi tu însuţi!!!

Soldatul deschise înspăimântat uşa şi, pe măsură ce o făcea, intrau raze de soare şi lumina invadă sala. Şi, în cele din urmă, surprins, descoperi că uşa se deschidea în faţa unui drum care conducea spre LIBERTATE !!!

Soldatul, vrăjit, îşi privi regele, care îi spuse: – Eu le dădeam ocazia să ALEAGĂ dar, din teamă, preferau să moară decât să rişte să deschidă această uşă!!!

Tu câte uşi nu ai deschis de teama de a nu risca?

De câte ori nu ne pierdem libertatea şi murim înlăuntrul nostru, doar pentru că ne este teamă să deschidem uşa visurilor noastre???

 



GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

DILEMA UNUI BOBOC DE RATA

swanfish                            DILEMA UNUI BOBOC DE RATA

A fost odata un satuc mic de munte. Si a fost odata un boboc de rata in acel satuc.

Era un boboc ca toti ceilalti boboci, adica nu se remarca in vreun fel. Insa acest boboc a avut nesansa… sau poate sansa, sa vina pe lume intr-o ograda plina de ”oratanii care  de care mai neobisnuite.

Nici nu a apucat sa vada prea bine lumina zilei ca aceste ”oratanii” i-au si pus prima piedica si i-au dat primul sut peste codita… Au urmat apoi nenumarate piedici si nenumarate suturi… Asa ca bobocul nostru nu se simtea deloc bine in acea ograda. Uneori insa, reusea sa se strecoare printre stinghiile din gard, iesea din ograda si se simtea taaare bine. Erau singurele lui momente de fericire. Insa de fiecare data era nevoit sa revina in ograda. Avea un vis:  sa zboare, sa aiba putere in aripi si sa zboare departe de acea ograda. Stia ca undeva, in lume, va gasi un loc unde va fi fericit.

Intr-o buna zi, iesind din ograda, bobocul de rata a gasit un pestisor pe malul lacului, pe uscat.Pestisorul, cu ultimele puteri, l-a rugat sa il ajute sa intre in apa si sa ii salveze viata in acest fel. Bobocul de rata, desi crescut printre ”oratanii”, a fost cuprins de mila si a salvat pestisorul. El nu stia ca era vorba chiar de pestisorul auriu…

Si acest pestisor auriu s-a oferit sa-i indeplineasca o dorinta, un vis. Astfel, bobocul nostru a ajuns sa aiba o dilema: sa-si indeplineasca visul sau sa ramana ceea ce a fost si pana acum? Sa fie fericit sau sa se chinuie in continuare? Sa riste sau sa ramana in locul pe care il cunoaste? Sa ia viata de la capat sau sa continue de unde a ramas?

Voi ce ati face in locul lui?

 





GenerareTrafic.ro - Trafic marit 100% si GRATUITEnterClick.ro - Generator trafic web

Principiul Narcisei Galbene

narcise                       Gradina cu narcise…

Fiica mea mi-a telefonat de mai multe ori sa-mi spuna:

” -Mama, trebuie sa vii sa vezi narcisele galbene inainte ca vremea lor sa treaca!”

Eu doream acest lucru, dar era un drum de doua ore cu masina de la Laguna la lacul Varful Sagetii. Cand fiica mea a sunat a treia oara, i-am promis ca voi merge joia viitoare. In acea zi insa timpul s-a racit dintr-odata si a plouat.

Dar promisesem, asa ca am mers acolo. Cand in sfarsit am pasit in casa lui Carolyn si i-am salutat si imbratisat pe ea si pe nepotii mei am spus:

” -Carolyn, lasa narcisele galbene. Timpul este nefaborabil, sunt nori si ceata, asa ca nu exista nimic in lumea aceasta care sa ma faca sa mai conduc cativa kilometri!”

Fiica mea a zambit si, cu mult calm, a spus:

” -Noi conducem pe vremea asta, mama.”

” -Ei bine, nu merg nicaieri pana nu se face timp frumos.”

Am crezut ca am fost destul de convingatoare.

” -Sper insa ca ma vei duce la service ca sa-mi ridic masina”, a spus fiica mea.

” -Cat de departe trebuie sa mergem?”

” -Cateva strazi. O sa conduc eu, sunt obisnuita cu asta.”

Dupa cateva minute, am intrebat-o:

” -Unde mergem ? Asta nu e drumul spre service.”

” -Mergem spre narcisele galbene.” Carolyn a zambit.

” -Carolyn”, am spus eu cu asprime in glas,” te rog sa intorci!”

” -Linisteste- te, mama. Nu-ti vei ierta niciodata daca pierzi aceasta experienta.. ”

Dupa aproximativ 20 de minute, am intrat pe o straduta pietruita si am vazut o mica biserica. Mai incolo, pe partea bisericii, am vazut scris cu litere de mana: „Gradina narciselor galbene”. Am coborat din masina si am mers in urma lui Carolyn in jos pe carare. Apoi cararea a cotit si cand am ridicat privirea am ramas muta de uimire.

Inaintea mea se afla cea mai minunata imagine. Arata de parca cineva luase un butoi urias de aur si il revarsase peste piscul si versantii muntelui. Florile au fost plantate in maiestuoase vartejuri, minunate fasii si randuri portocaliu inchis, albe, galben ca lamaia, roz-portocaliu, galben ca sofranul si galben ca untul.

Fiecare varietate de flori a fost plantata ca un grup, asa ca s-au involburat si au inflorit ca niste rauri cu tonalitati cromatice unice.. Erau 5 acri de flori.

„-Dar cine a facut asta?”, am intrebat-o pe Carolyn.

” -O femeie. Ea locuieste aici pe proprietate. Aceea este casa ei.”

Carolyn mi-a indicat o casa mica si modesta in mijlocul acelui tinut. Am mers catre casa. Pe un zid am vazut un afis. „Raspunsuri la intrebarile pe care stiu ca ti le pui” era titlul.

Primul raspuns a fost un simplu: „50.000 bulbi.”

Al doilea raspuns a fost: „Unul, pus pe rand, de catre o singura femeie. A fost nevoie de doua maini, doua picioare si putin creier.”

Al treilea raspuns a fost: „Am inceput in 1958.

Am descoperit atunci Principiul Narcisei Galbene. Pentru mine, acel moment a fost o experienta care mi-a schimbat viata.

M-am gandit la aceasta femeie pe care eu nu am intalnit-o niciodata si care, cu mai mult de 40 de ani in urma, a inceput cu un bulb, creand in timp propria sa viziune asupra frumusetii si bucuriei si impodobind varful unui munte obscur. Plantand pe rand cate un bulb de narcisa, an dupa an, ea a schimbat pentru totdeauna lumea in care traia. A creat ceva nespus de magnific, de frumos, de inspirat.

Principiul pe care ni-l arata gradina ei de narcise galbene este unul din cele mai marete principii ale cresterii si evolutiei. Este lectia care ne invata sa inaintam spre scopurile si dorintele noastre, pas cu pas – adesea facand doar un pas mic, de copil – si sa invatam sa iubim ceea ce facem, sa invatam sa folosim acumularea in timp.

Cand multiplicam momentele scurte de timp in care producem ceva mic, prin efort zilnic, vom constata ca putem realiza lucruri magnifice. Putem schimba lumea.

” -Treaba asta ma intristeaza, intr-un fel”, am recunoscut eu. „Cate as fi putut realiza, daca mi-as fi stabilit un scop minunat acum 35 ori 40 de ani si as fi muncit in toti acesti ani sa-l ating, plantand cate un singur bulb o data… Gandeste-te ce-as fi fost in stare sa realizez!”

Fiica mea mi-a spus raspuns in stilul ei direct:

” -Incepe de maine! Nu mai are nici un rost sa te gandesti la timpul pierdut!” * Modul de a face dintr-o „lectie” o bucurie si o cale de evolutie, in loc de un motiv de regret, este sa te intrebi: „Cum pot folosi azi ceea ce tocmai am invatat?”. Ne convingem pe noi insine ca viata va fi mai frumoasa dupa ce ne vom casatori, dupa ce vom avea un copil, apoi altul. Dupa care suntem frustrati ca nu sunt copiii destul de mari si speram ca vom fi mai multumiti atunci cind ei vor creste. Apoi suntem frustrati ca sunt adolescenti si se poarta ca atare. Suntem siguri ca vom fi fericiti cand ei se vor maturiza…

* Ne spunem ca viata noastra va fi completa cand ei se vor casatori, cand vom avea o masina noua, cand vom putea avea o vacanta placuta, sau cand ne vom pensiona.

* Adevarul este ca nu exista un moment mai bun pentru a fi fericit, decat cel prezent. Daca nu acum, atunci cand? Viata noastra va fi intotdeauna plina de schimbari. Este cel mai bine sa aceepti asta in sinea ta si sa decizi sa fii fericit oricum.

* Fericirea este calea. Asa ca, bucura-te si pretuieste fiecare moment pe care il ai si pretuieste-l si mai mult, pentru ca te bucuri de el impreuna cu cineva apropiat, cineva suficient de special ca sa-ti petreci timpul cu el/ea… si aminteste-ti ca timpul nu asteapta pe nimeni.

Asa ca INCETEAZA sa mai astepti… -pana cand masina ori casa este platita, -pana cand iti iei o masina sau casa noua, -pana cand copiii pleaca de acasa, -pana cand iti termini studiile, -pana cand slabesti 10 kg, -pana cand te ingrasi 10 kg, -pana cand te casatoresti, -pana cand ai copii, -pana cand te pensionezi, -pana la vara, -pana la primavara, -pana la iarna, -pana la toamna, -pana cand mori… Nu exista un moment mai bun ca cel de acum, pentru ca sa fii fericit. Fericirea este o calatorie, nu o destinatie! Si poate ca astazi este cea mai buna zi ca sa plantezi primul bulb al propriei tale gradini de narcise… tu stii cel mai bine!

Visul unei Omidute

omida verde                                        Visul unei Omidute

 

O omida micuta cobora intr-o zi inspre pamant. Foarte aproape de drumul ei era o lacusta.

“Unde te duci?”, a intrebat-o aceasta.

Fara sa se opreasca din mers, omida a raspuns:

“Am avut un vis azi-noapte, visam ca priveam toata valea de pe varful muntelui inalt. Mi-a placut ce am vazut in vis si mi-am propus sa fac acest lucru”.Surprinsa, lacusta a zis, in timp ce prietena ei se indeparta: ” Trebuie sa fii nebuna! Cum vei putea ajunge tu pana acolo? Tu, o simpla omida! O piatra va fi un munte, o baltoaca o mare, si orice trunchi de copac, o bariera de netrecut”.

Dar omiduta era deja departe si nu o mai auzea. Piciorusele ei minuscule nu se mai opreau din mers.Deodata s-a auzit vocea unui scarabeu: “Unde mergi asa hotarata?”

Deja transpirata, omiduta i-a zis gafaind: “Am avut un vis si vreau sa-l realizez, sa urc pe munte ca sa privesc de acolo toata lumea”.Scarabeul nu s-a putut abtine din ras, s-a oprit la un moment dat si i-a zis: “Nici macar eu, cu picioarele atat de mari, nu as incerca sa fac un lucru atat de ambitios.” Se tavalea pe jos de ras in timp ce omida isi continua drumul.In acelasi fel, paianjenul, cartita, broasca si floarea au sfatuit-o pe prietena noastra sa renunte. “Niciodata nu vei reusi!”, ii spuneaudar inauntrul ei era ceva ce o impingea inainte. Deja sfarsita de oboseala, pe punctul de a muri, s-a hotarat sa se odihneasca si sa-si faca, cu un ultim efort, un culcus unde sa innopteze.

“Voi fi mai bine”, a fost ultimul lucru pe care l-a zis si a murit. Toate animalele din vale au trecut pe acolo sa-i vada ramasitele. Acolo era creatura cea mai nebuna dintre toate. Mormantul ei li se parea un monument al absurditatii. Era un refugiu demn de cineva care a murit incercand sa-si realilzeze un vis irealizabil.

Intr-o dimineata, in care soarele stralucea in mod neobisnuit, toate animalele s-au adunat in jurul acelui mormant ce se transformase intr-un avertisment pentru cei indrazneti. Deodata, au ramas inmarmuriti.

Acea crusta tare a inceput sa crape si, cu uimire au vazut niste ochi si o antena care nu puteau fi ale omidei pe care ei o credeau moarta. Incetul cu incetul, ca pentru a le da timp sa-si revina dupa soc, au iesit aripile frumoase, ca un curcubeu, ale acestei fiinte impresionante pe care o aveau in fata: un fluture.

 N-a mai fost nimic de zis, toti stiau ce avea sa faca va zbura pana la marele munte si-si va realiza visul; visul pentru care traise, pentru care murise si pentru care s-a intors la viata. Toti se inselasera.

Dumnezeu ne-a creat pentru a realiza un vis, sa traim pentru el, sa incercam sa-l implinim, sa ne punem viata in joc pentru el, si daca vedem ca nu putem, poate ca avem nevoie de un popas si de o schimbare radicala in vietile noastre. Si atunci, in alt mod, cu alte posibilitati si cu harul lui Dumnezeu, vom reusi.

Doar cautand imposibilul, oamenii au gasit si au atins posibilul, iar cei care s-au limitat la ceea ce era evident posibil, nu au inaintat in niciun fel.